Asus Fonepad Note FHD 6 – Un „Note” ceva mai accesibil [REVIEW]

de: Radu Neagu
28 01. 2014

Fonepad-ul devine mai mic, nu foarte mic, ci doar puțin mai mic. ASUS Fonepad Note FHD 6 are acum o diagonală de 6 inci. Este mai sprinten, mai ușor de ținut în mână și are și stylus. Ce altceva ne-am mai putea dori de la el, în afară de, probabil, un preț cât mai mic? Ei bine, și această dorință a fost ascultată de producător, dispozitivul având un preț foarte mic pentru ce oferă. Unii cârcotași ar spune că este totuși un phablet, nu poți să îl ții comfortabil în mână. Da și nu. Este un phablet, însă legat de confort, acesta este un termen destul de subiectiv și ține de preferințele utilizatorului. Mulți, de exemplu, preferă un ecran mai mare, în ciuda faptului că nu îl poți cuprinde cu mâna, important este modul în care îl folosești.

Design Asus Fonepad Note FHD 6

Nu este cel mai gros, dar nici cel mai subțire, are 11 mm grosime. Nu este cel mai ușor, se apropie de cel mai greu, cu ale sale 214 grame. Chiar și așa, dispozitivul nu pare foarte mare, ci mai degrabă îi oferă un aspect solid, rezistent. Ecranul de 6 inci este acoperit cu un strat de sticlă minerală, rezistentă la zgârieturi, iar două difuzoare mari, stereo, încadrează phablet-ul pe parte frontală.

O ramă argintie, care este chiar metalică, înconjoară ecranul oferindu-i un aspect elegant. M-a surprins rigiditatea acestuia. Nu poate fi îndoit sub nici un chip și pare să fie și foarte rezistent la presiune. Din punct de vedere al construcției, merită toată atenția. Probabil că, dacă ar fi avut o carcasă mai subțire și mai ușoară, nu ar fi fost atât de rezistent. Ba ar fi fost și semnificativ mai scump.

Spatele este realizat din material plastic, mat, și se ține foarte bine în mână, fără să alunece, datorită greutății sau a dimensiunii. Bateria nu este detașabilă, nu că acest aspect ar mai constitui o problemă la dispozitivele actuale.

Carcasa adăposește un stylus, pe care îl integrează foarte bine și care se va dovedi de un real ajutor pentru toate notițele pe care vreți să le luați rapid. Conectivitatea este destul de simplă: un cititor de carduri microSD pentru extinderea capacității de stocare, un slot pentru microSIM, jack-ul de căști și portul microUSB sunt elementele prezente pe acest dispozitiv.

Butoanele sunt așezate pe partea dreaptă, adică cele de volum și cel de power/standby, și sunt ușor de accesat cu degetul.

Galerie Imagini

[dmalbum path=”/wp-content/uploads/dm-albums/ASUS Fonepad Note FHD 6/”/]

Specificații Asus Fonepad Note FHD 6

[table id=212 /]

Display Asus Fonepad Note FHD 6

Ecranul are, după cum îi spune și numele, o diagonală de 6 inci, și o rezoluție Full HD 1920×1080 pixeli. Ecranul este de tip SuperIPS+ și pe bună dreptate, redarea culorilor este cu adevărat printre cele mai bune. Luminozitatea este foarte ridicată, permițând folosirea și în lumina puternică a soarelui, și este chiar uniformă. Comparativ cu smartphone-urile de top ca Xperia Z Ultra sau chiar și Galaxy Note 3, pot să spun că negrul este cel mai bun pe acest dispozitiv.

Nu există mari deviații de la culorile standard, în nici un caz vizibile cu ochiul liber, nu există pete de iluminare cum s-a mai întâmplat să văd la dispozitive cu un preț similar, probabil singurul element care îl face puțin dificil de folosit în lumina directă a soarelui este reflectivitatea ecranului. Aceasta este însă o ”problemă” a tuturor smartphone-urilor și tabletelor, în schimb oferă culori foarte bune.

Telefon Asus Fonepad Note FHD 6

Din punct de vedere al telefonului, nu pot să spun că excelează. Sunetul este destul de curat și puternic în difuzorul de convorbiri, experiența fiind totuși diminuată în momentul în care folosim dispozitivul pe speaker. Există ceva distorsiuni, chiar și la volum mai scăzut. Microfonul nu este cel mai sensibil și ar putea fi ceva mai clar. Interlocutorul meu nu a fost mulțumit de convorbire într-un mediu foarte aglomerat. Atunci când e liniște, experiența este mult mai plăcută, cum se întâmplă de altfel cu orice smartphone la ora actuală. Pot totuși să spun că se aude la fel de bine ca un Galaxy S4, în pofida faptului că poziționarea lui la ureche este puțin mai dificilă din cauza dimensiunii mai mari.

Camera și multimedia Asus Fonepad Note FHD 6

Camera este bună, chiar peste media phablet-urilor mainstream, categorie în care se încadrează și Asus Fonepad Note FHD 6. Camera principală are un senzor cu retroiluminare de la Sony, cu o rezoluție de 8 megapixeli. Aș spune că este suficientă pentru un smartphone, mai ales dacă sensibilitatea la lumină este și ea foarte bună. Senzorul are totuși tendința să compenseze și acest aspect, așadar imaginile pot ieși puțin mai luminoase, mai ales cele făcute la exterior.

Pe de altă parte, find un senzor produs de Sony, este destul de normal să accentueze puțin culorile primare. Zgomotul de imagine este prezent din ce în ce mai mult pe măsură ce scade lumina ambientală, însă rămâne în limitele normale, nefiind deranjant. Având în vedere că majoritatea utilizatorilor revăd aceste fotografii direct pe smartphone, chiar și postate pe rețelele de socializare, nu ar trebui să depunctăm prea mult dispozitivul în acest sens.

La interior se descurcă decent, aș putea spune, un minus evident fiind lipsa flash-ului. Chiar nu pot să îmi imaginez de ce nu au instalat un LED pe partea din spate a telefonului, nu e ca și cum ar fi avut de lucru prea mult la interior sau ar fi necesitat costuri majore.

Performanță Asus Fonepad Note FHD 6

La capitolul utilizare zilnică, Asus Fonepad Note FHD 6 se descurcă foarte bine. Cei 2 GB memorie RAM își fac simțită prezența și ajutp foarte mult la capitolul multitasking. Nu are întârzieri în meniuri, nu are probleme la deschiderea mai multor aplicații simultan, și chiar suportă și cele mai noi jocuri. Aici desigur se observa performanța mai redusă a procesorului grafic, care este gândit mai mult pentru aplicații uzuale și pentru jocuri mai simple. Angry Birds de exemplu se poate juca foarte bine. La fel și alte jocuri de genul. Atunci când instalăm titluri care cer o putere grafică mai mare, aceste vor rula, însă nu vor putea fi jucate la un frame-rate constant de minim 30 de cadre pe secundă.

În fond, dispozitivul nu a fost creat pentru jocuri, iar asta o spun atât Intel, cât și producătorul. Productivitatea este elementul cheie pe care poți să de axezi cu acest dispozitiv. Antutu oferă un scor de aproximativ 2500 de puncte pentru partea grafică, demonstrând astfel că GPU-ul nu a fost gândit pentru gaming.

Performanța de calcul se situează în multe situații la jumătate din ce poate oferi un Samsung Galaxy Note 3, uneori chiar și mai puțin. Trebuie să ținem cont însă și de prețul acestuia, care și el are aproape același raport.

Memoria internă este de 16 GB, cu aproximativ 10 GB liberi pentru instalarea de aplicații de către utilizator, o valoare destul de bună. Pentru cei care utilizează telefonul și ca centru multimedia, există slot-ul pentru carduri microSD ce poate aduce încă 64 GB pentru poze, muzică sau filme.

Concluzii Asus Fonepad Note FHD 6

Autonomia este bună, chiar decentă dacă ținem cont de consumul ceva mai mare al procesorului Atom, în comparație cu un Qualcomm cu performanțe similare. Practic, în utilizarea de zi cu zi, am atins chiar și 12 ore de funcționare continuă, fără să îl menajez prea mult. Luminozitatea ecranului era pe auto, și având în vedere că l-am folosit mai mult la interior nu a crescut prea mult. WiFi-ul a fost pornit tot timpul, conectându-se la toate rețelele din jurul său.

Semnalul este bun, chiar foarte bun, atât pe 3G cât și pe wireless, comparabil cu cel al dispozitivelor high-end, singurul său minus la acest capitol fiind lipsa conectivității 4G, care, chiar dacă este mai eficientă în oraș, în scurt timp va beneficia de acoperire foarte bună și în afara acestuia.

Asus Fonepad Note FHD 6 este un phablet foarte bun, l-aș putea recomanda cu plăcere oricui își dorește un dispozitiv cu ecran mare. Asta și datorită prețului, care ar trebui să fie în jurul sumei de 1700 lei, în scurt timp, când va fi disponibil în magazinele de la noi din țară.